11/05/2010

Noiembrie îndoliat








ADRIAN PAUNESCU 

Colindul Poetului 

 Să-i fie veacul liber şi întreg
Plin de sudoarea lumii truditoare
A celor ce-l păzesc şi-l înţeleg,
Atîta cît de soarta lui îi doare.

Miner cinstit al nopţilor tîrzii,
Coleg de străluciri cu Universul,
Burduf de suferinţi şi bucurii,
Aşa să-i fie toată viaţa versul.

Să nu dea adevărul la tocmeli
Chiar dacă el ca om ar fi să cadă,
Răpus de propriile lui greşeli
Sau de vreo ipocrită mascaradă.

Purificîndu-şi sufletu-n furtuni
Să nu se lase vîntului ce bate,
Dator mereu acelor mulţi şi buni
Să aibă loc de-a pururi în cetate.

Oricum, el va trăi mai multe vieţi
De va simţi încetul cu încetul
Ce trebuie să facă-un cîntăreţ
Pentru a fi, prin voia lor, Poetul.

Să creadă-n oameni şi-n dreptatea lor
Agent, din veac, al plebei suferinde
Ajuns nemuritor ca muritor
Şi ca depozit tandru de colinde.

Să merite să tragă-n el un tun
Cu salvele obştescului oprobiu
De n-a-nţeles ce substantiv comun
Cîştigă dreptul sfînt de nume propriu.

Să-i fie versul liber şi întreg
Că-i elegie, fabulă sau odă,
Căci pentru toţi acei ce-l înţeleg
Prezenţa lui nu este incomodă.

Poemul lui, extract de zori de zi
Şi început crepuscular de soare,
Să poarte suferinţi şi bucurii
Sudoarea sfîntă a lumii truditoare.

Şi, dacă zilnic întîlnind infern,
Va şti să-l pună la-ncălzit cazane,
El va muri, spre-a deveni etern
Şi cîntec al condiţiei umane.

 
Vol. "Locuri Comune"
Editura Albatros

Niciun comentariu: