10/01/2010

Universitatea Copiilor

Pentru cariera profesionala. Pentru cariera de OM. Pentru cariera de parinte. Pentru cariera de membru marcant al unei comunitati. Pentru cariera de cercetator si vizionar. Pentru cariera de re-descoperitor si re-creator al lumii oamenilor. Pentru cariera de vesnic re-descoperitor si re-creator de Sine. Pentru cel  mai promitator factor al SCHIMBARII în BINE – copiii - a luat fiinta pentru prima data în România
                               UNIVERSITATEA COPIILOR
                     
"Universitatea Copiilor" este un proiect desfasurat anual si sustinut de peste 200 de institutii academice din Europa. 
In Romania, proiectul este realizat de Asociatia "Universitatea Copiilor Romania", membra in Reteaua Internationala a Universitatilor Copiilor EUCU.NET (European Children's Universities Network), in parteneriat cu Universitatea din Bucuresti si cu sprijinul Fundatiei "Dinu Patriciu".
Universitatea Copiilor deschide anul universitar  2010 – 2011 pe data 1 octombrie, ora 16.00 la Grădina Botanică.
Inițiat în premieră în România la Universitatea din București, proiectul se bucură de succes pe plan european și în alte zone din lume și a trezit un ecou deosebit, în primul rând printre copii, dar și la nivelul familiilor. Cadrele universitare au răspuns cu multă solicitudine, entuziasm și creativitate.
Universitatea Copiilor asigură în continuare întâlniri ale micilor studenți cu profesori în spațiul universitar.
În acest an universitar proiectul va fi completat de noi activități pentru copii derulate în formule atractive și inedite.
O prima etapă în strategia Universității Copiilor, anul de studiu 2010-2011, extinde și consolidează, în spațiul Universității din București, experiența cursului pilot din iunie 2010 și cuprinde două module:
I.CERCETARE APLICATĂ:  1 octombrie 2010 -31 mai 2011
Aceasta va cuprinde două mari direcții – științele naturii și științe socio- umane - , care includ o serie de activități de cercetare de weekend - ateliere de lucru în cadrul Universității din București, vizite în diferite puncte de interes științific (muzee, institute de cercetare etc).
II. UNICO INTENSIV: 20 iunie – 1 iulie 2011
Se vor desfășura ateliere practice în cadrul laboratoarelor Universității din București ce vor avea loc zilnic timp de 2 săptămâni, după modelul UNICO 2010.
Mai multe informații găsiți pe www.unico.org.ro.
sursa :
http://media.unibuc.ro/