5/09/2010

Tesla: Master of Lightning

Tesla a fost întreaga sa viaţă obsedat de idea electricităţii. La vârsta de 24 de ani are şi primul mare răspuns. El însuşi povesteşte: "Într-o după-amiază, veşnic prezentă în mintea mea, făceam o plimbare în parc, alături de un prieten, recitând poezii. Pe atunci, ştiam cărţi întregi pe de rost. Una dintre acestea era Faust a lui Goethe. Soarele tocmai apunea, amintindu-mi de un pasaj celebru; ideea mi-a venit ca o străfulgerare de lumină, şi într-o secundă adevărul era dezvăluit. Cu un băţ, am desenat pe nisip diagrama pe care 6 ani mai târziu am prezentat-o în cadrul alocuţiunii de la Institutul American de Inginerie Eelectrică". Era motorul cu curent alternativ, o descoperire tehnologică care în curând avea să schimbe lumea.



Subtitrare in limba romana .


http://www.tesla-museum.org/

Maths à bicyclette

http://pagesperso-orange.fr/therese.eveilleau/pages/truc_mat/bicyclette/bicycle_param_tractrice_auto.html

Ce nu vor copiii în cărţi: teorie şi patriotism

În cadrul campaniei despre greşelile din cărţile de şcoală, „Adevărul“ i-a întrebat pe elevi cum ar dori să arate manualele lor. Cei mai mulţi dintre elevii chestionaţi vor cărţi şcolare cu mai multe fotografii şi desene. Şcolarii nu mai suportă manuale cu termeni pe care nu-i înţeleg.
După ce au identificat mai multe tipuri de probleme din manualele şcolare, precum materia aglomerată şi prost structurată, limbajul greoi şi informaţiile necorelate între diversele discipline, reporterii „Adevărul" au stat de vorbă cu elevii mai multor şcoli din ţară pentru a afla cum ar arăta un manual din care ar învăţa cu drag.

Elevii de clasa a VII-a de la Şcoala Nr. 188 din Bucureşti şi-ar dori manuale mai puţin anoste şi cu mult mai multe imagini.
"Nici nu folosim manualele de matematică, lucrăm din două culegeri", spune Daniel Constantin, 13 ani. Colegul lui Daniel, Andrei Aidoiu arată că ar vrea mai multe desene în cărţile pentru şcoală. "De fapt, eu mi-aş dori să nu mai existe manuale. Vreau mai multe lucruri explicate la istorie. Cred că m-ar ajuta să înţeleg mult mai bine anumite lecţii", explică Andrei.
Elevii de clasa a VII-a de la Şcoala Generală nr. 79 din Capitală susţin că ar vrea mai multă teorie în manualul de fizică. "Conţine numai experimente fără să-ţi explice nimic despre cum trebuie să aibă loc. Nu ai cum să faci aşa ceva, dacă nu înţelegi cum să le faci", spune Alex Constantinescu, elev în clasa a VII-a la Şcoala Generală nr. 79 din Capitală.


Lecţii fără atâtea cifre
La rândul lor, elevii de la Galaţi ar vrea cărţi şcolare cu mai multe lecţii fără atâtea cifre şi noţiuni pe care nu le înţeleg.
„Istoria conţine foarte mulţi termeni dificili, care nu ne sunt accesibili la această vârstă, prin urmare nu putem ţine pasul cu profesorul. Şi cifre. Cifre peste cifre. Soluţia în astfel de cazuri este să învăţăm mecanic fără să înţelegem foarte multe", mărturiseşte Mihaela Ficu, elevă în clasa a VII-a la Şcoala nr 7 din Galaţi.
Ea mai doreşte manuale cu date exacte şi nu cu infomaţii precum aceea că Norvegia este membră a Uniunii Europene din 1994. O altă problemă ridicată de elevi este nota prea politică dată manualului de Cultură Civică de clasa a VIII-a.
„La vârsta noastră nu ne interesează prea mult politica, iar manualul este prea mult specializat pe astfel de noţiuni. Este un capitol care se cheamă «Utopia Puterii» şi din care nu înţelegem nimic. De asemenea, eu şi colegii mei ne întrebăm la ce ne foloseşte să ştim ce e patriotismul", spune eleva Diana Ciulin.

Limbaj mai simplu
Elevii constănţeni vor manuale de biologie cu definiţii şi limbaj simplu şi care să conţină explicaţii prin scheme sau alte metode ilustrative. „Ar trebui să fie mai pe înţelesul unor copii, pentru că asta suntem. Cred că este nevoie de mai multe explicaţii în toate manualele", spune Daniela Cojocea, elevă în clasa a V-a la Şcoala nr. 24 „Ion Jalea" din Constanţa. Manualele de limba română ar trebui să conţină mai puţine arhaisme.
„Cărţile de limba română conţin foarte multe basme, într-un limbaj învechit. Nici în dicţionare nu găsim anumite cuvinte. Iar în clasă avem puţin timp la dispoziţie ca să ni se explice fiecare paragraf. De asemenea, la gramatică, analiza pe text nu este clară, termenii nu au o logică în analiza cuvintelor", e de părere Daniela. Elevii din Iaşi îşi doresc manuale noi, pe care să le poată folosi.
„În cazul manualului de biologie, ca şi al celui de fizică, problema este că informaţiile nu au mai fost actualizate din 1998. Ele au fost reeditate, dar conţinutul nu a fost deloc modificat. Este evident că numărul de specii, de boli sau de oase menţionat, spre exemplu, diferă acum, după 12 ani şi după multe descoperiri. Cel de fizică nici nu respectă programa, are capitole care nu se predau anul acesta, aşa că nu-l folosim deloc la clasă, ci lucrăm de pe culegeri. Dacă nu mă înşel, este de la editura Radical", reclamă Alexandru Eşanu de la Colegiul Naţional din Iaşi. Material realizat cu ajutorul Secţiei Corespondenţi.
"Aş vrea ca manualele să aibă mai multe imagini sugestive. La Geografie, de exemplu, să fie cu hărţi mai multe."

Articol preluat de aici .